Angela a scăpat ca prin minune dintr-un accident rutier produs în București.
Cunoscută drept o persoană soră cu ghinionul, sprintera Angela Moroșanu (22 de ani) a scăpat ca prin urechile acului de un accident teribil, care ar fi putut să-i bareze drumul spre a doua Olimpiadă a carierei.
Abia întoarsă de la Golden League de la Roma, principala exponentă a noului val din atletismul românesc a trăit momente de panică sâmbătă seara pe străzile din București.
În cursă cu o motocicletă, un autoturism care circula pe o linie de tramvai de pe Bulevardul Basarabia din Capitală a acroșat o femeie, târând-o câțiva metri, iar apoi s-a izbit puternic de un taxi în care se afla și sportiva de la Dinamo.
„Abia mă urcasem în mașină, și l-am văzut pe aici. A lovit-o pe femeia de pe refugiul de tramvai și apoi s-a izbit de noi, de nu știam ce s-a întâmplat! Am crezut că aterizează pe taxi. Se putea întâmpla ceva și mai rău, dar am avut noroc”, a povestit Angela, care în urma impactului s-a lovit atât la genunchi, cât și în zona capului, incidentul oprind‑o să mai ia startul la Naționalele de tineret de ieri. Culmea e că Moroșanu abia își revenise după o altă accidentare!
Antrenată de Dorinel Ursache, multipla campioană națională e una dintre cel mai bine cotate atlete tricolore din ultimii trei ani, ieșeanca fiind invitată constant la marile Grand Prix-uri internaționale. Mezina lotului României la Atena (4×400 m), Angela va pleca din block-starturi în Asia la 400 metri garduri.
9 probe poate alerga Angela, o atletă completă: 60 m, 60 m g, 100 m, 100 m g, 200 m, 400 m, 400 m g, 4×100 m și 4×400 m
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER